Sunt Răzvan și te ajut să-ți faci mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat în afacerea ta: produse, echipă, dezvoltare. Pentru că noi ne ocupăm de finanțare: calculăm exact creditul de care are nevoie afacerea ta, te ajutăm să-l obții, te învățăm să-l folosești corect și să-l rambursezi la timp.
În cei peste 15 ani de experiență în domeniul consultanței financiare, din care peste 10 ani în creditarea clienților corporatiști la una din băncile de top din România, am învățat despre ce are nevoie o afacere pentru a obține mai ușor creditul potrivit. Acești ani înseamnă peste 100 de afaceri consiliate și creditate, peste 100 milioane EURO credite structurate și aprobate, peste 100 de clienți din județe și industrii diferite. Toată această experiență este folosită acum pentru tine și afacerea ta.
Creditareaebuna.ro este platforma prin care livrăm companiilor servicii de consiliere și suport pentru obținerea de credite bancare. Știm că negocierea cu băncile, obținerea unui credit, înțelegerea condițiilor de creditare, rambursarea împrumutului sunt activități stresante, solicitante și neinteresante pentru majoritatea antreprenorilor. Dar fără finanțare nici o afacere nu poate să funcționeze și să se dezvolte. De aceea ai nevoie de cineva care să se ocupe de finanțare în timp ce tu, antreprenor, te ocupi de afacerea ta. Poți conta pe noi pentru asta:
- Îți analizăm afacerea așa cum face și banca și îți spunem, sincer și deschis, de ce ai nevoie de bani, ce sumă și în ce structură. În felul acesta vei merge pregătit la bancă, vei ști ce să ceri și vei avea șanse mai mari să obții.
- Te ajutăm în discuțiile și negocierile cu banca pentru aprobarea creditului: cum trebuie să arate situațiile din dosarul de credit, cum răspunzi la întrebările și solicitările băncii. În felul acesta economisești timp și bani, reduci stresul și riscul de respingere a creditului
- Îți explicăm oferta băncii și contractul de credit, îți arătăm riscurile pe care ți le asumi și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești. În felul acesta știi exact ce semnezi, la ce te angajezi și ce trebuie să respecți, reduci stresul și riscurile de administrare a creditului.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE SERVICIILE NOASTRE
Valorile noastre
Integritate = procedăm corect în orice situație, ne respectăm angajamentele,
Responsabilitate = afacerea noastră nu este mai importantă decât afacerile clienților noștri,
Excelența în servicii = oferim servicii premium tuturor clienților noștri,
Parteneriat = înțelegerea nevoilor clienților noștri și găsirea de soluții personalizate reprezintă baza serviciilor noastre,
Flexibilitate = ne adaptăm la nevoile și specificul clienților noștri acționând corect și responsabil